Carlos Slim Helu, supranumit si regele telecomului, l-a devansat pe Warren Buffett in ultimul clasament Forbes al celor mai bogati oameni de pe planeta, averea sa majorandu-se cu patru miliarde de dolari in ultimul an. Carlos Slim Helu a urcat astfel pe treapta a doua, cu o avere estimata la 53,1 miliarde de dolari, cu 700 milioane de dolari mai mult decat Warren Buffett. Liderul incontestabil al clasamentului de 13 ani este Bill Gates, cu o avere estimata la 56 miliarde de dolari. Omul de afaceri mexican este insa foarte putin cunoscut publicului comparativ cu alti oameni de afaceri proeminenti la nivel global. Desi a construit un imperiu in afaceri care detine suprematia in telecomunicatii in America Latina si care mai are afaceri in comert, industria petrolului, a cimentului, a tigarilor sau sectorul bancar, Carlos Slim Helu s-a tinut departe de prima pagina a publicatiilor mass-media.Averea sa reprezinta sapte procente din produsul intern brut al Mexicului. Bratul financiar al grupului sau acorda imprumuturi celor mai mari companii locale iar presedintii tarii sunt in relatii foarte bune cu Carlos Slim Helu.

Stilul restras al omului de afaceri mexican i-a atras insa acuzatii privind lipsa de transparenta a afacerilor sale si presupuse aranjamente cu conducerea politica locala pentru a tine la distanta concurenta.Atitudinea magnatului mexican s-a schimbat insa in ultima perioada, Carlos Slim Helu anuntand o campanie de schimbare a vietii in Mexic. Intitulata Chapultepec Accord, actiunea initiata de omul de afaceri mexican a atras suportul a sute de oameni de afaceri locali, a marilor multinationale si a politicienilor de stanga. "Averea este ca o livada" a declarat Slim Helu intr-un interviu acordat Reuters. "Trebuie sa imparti fructul, nu livada. Ceea ce trebuie sa faci cu livada este sa o cresti, sa reinvestesti pentru a o face mai mare sau sa o dezvolti in alte zone", a mai spus acesta aparandu-si imperiul financiar. "Saracia nu poate fi rezolvata prin donatii", a adaugat Slim Helu facand referire la actele filantropice ale lui Bill Gates si Warren Buffett. "Conceptul dupa care ne ghidam este acela al rezolvarii problemelor si a cauzelor acestora, nu a daruirii precum Mos Craciun", a mai spus acesta.

Miliarde din telecomunicatii

Analistii sunt insa neincrezatori in intentiile aflate in spatele initiativei pornite de omul de afaceri mexican. Piatra de temelie a imperiului sau financiar a fost reprezentata de preluarea de la stat a operatorului de telecomunicatii Telmex in 1990. Adversarii sai spun ca omul de afaceri s-a folosit de relatii sale cu oamenii politici din Mexic pentru a tine la distanta orice competitor multinational. Dupa ce a investiti sute de milioane de dolari in modernizarea si extinderea retelelor de telecomunicatii, grupul condus de Carlos Slim Helu a ajuns sa detina monopulul pe piata de profil din America Latina. Practic, noua linii telefonice din zece apartin Telmex in timp ce divizia de telefonie mobila, Telcel, opereaza 80% din liniile telefonice din Mexic. In plus, America Movil, care ofera servicii de conexiune wirelles, a preluat mai multi rivali din regiune, devenind principalul jucator din piata cu peste 100 milioane de abonati.

Citeste si:

Organizatia pentru Cooperate si Dezvoltare Economica a acuzat Telmex de practicarea unor tarife exorbitante, pozitia de monopol permitandu-i grupului spaniol sa obtina profituri substantiale. Potrivit Forbes, factura telefonica pentru o afacere de dimensiuni mici este de 60 de dolari in SUA in timp ce in Mexic depaseste 130 de dolari. Aceasta opinie a fost sustinuta si de presedintele bancii centrale din Mexic, Guillermo Ortiz , care a spus ca monopulul detinut de grupul lui Carlos Slim Helu nu permite competitia si implicit nici scaderea tarifelor. Slim Helu s-a aparat sustinand ca tarifele au scazut cu 59% din momentul in care a cumparat Telmex, acestea nemaifiind majorate de cinci ani. In plus, omul de afaceri a mai spus ca presedintele bancii centrale se foloseste de aceste acuzatii pentru a masca abuzurile companiilor de stat din domeniul energiei.

"Mexicul nu va disparea niciodata"

Carlos Slim Helu, acum in varsta de 67 de ani, s-a nascut intr-o familie cu sase copii, fiind copilul cel mai mic. Tatal sau, Julián Slim Haddad Aglamaz, de origine libaneza, a emigrat in Mexic in 1902 pe cand era adolescent si dupa noua ani si-a deschis un mic magazin, care avea sa fie punctul de pornire al afacerilor familiei. A cumparat apoi cateva proprietati in centrul orasului Mexico City, proprietati care au asigurat linistea financiara dupa moartea acestuia in 1952.Carlos Slim Helu a afirmat adesea ca tatal sau reprezinta mentorul sau in afaceri. "Curajul m-a invatat ca indiferent cat de grava este o criza, Mexicul nu va disparea niciodata, si daca o sa am incredere in tara, orice investitie va da in final roade".

Omul de afaceri mexican este de profesie inginer, ocupand inainte de construirea propriului imperiu financiar functii de conducere in cadrul mai multor multinationale sau in cadrul burselor regionale.Actiunile grupului pe care il conduce, Carso Global Telecom, s-au apreciat cu 15% in ultimul an iar actiunile peratorul de telefonie mobila America Movil s-au apreciat cu 4% dupa anuntul conform caruia ar fi interesat ca cumpere o treime din Olimpia, holdingul care contoleaza grupul Telecom Italia. In ultimele 14 luni averea lui Helu s-a marit cu 23 de miliarde de dolari, pe fondul cresterii economiei mexicane si a pietei bursiere (cu 49% in 2006). Si cum previziunile legate de economia Mexicului si de evolutia companiilor lui Carlos Slim Helu sunt cat se poate de bune, s-ar putea ca peste un an sa existe un alt ocupant al pozitiei de lider al clasamentului celor mai bogati oameni de pe Glob. Cel putin nu va fi o figura atat de noua precum a fost pana de curand.