Moda in Franta se schimba odata cu trecerea fiecarui anotimp si aduce mereu un nou val de culori, accesorii, stiluri, fiecare din ele purtand amprenta creatorului, care aproape intotdeauna ramane in spatele cortinei ferit de ochii admirativi sau critici ai spectatorilor.

Desi majoritatea creatorilor celebri din Franta precum Chanel, Dior, Givenchy sau Lacroix, sunt familiari oricarei persoane, Jean - Paul Gaultier este cel mai cunoscut si iubit in randul tinerilor. Creatiile indraznete pun in valoare imaginatia "copilului teribil al modei", asa cum a fost supranumit inca de la realizarea primelor sale modele.

Fiul unui contabil si al unei casiere, Jean - Paul Gaultier are o copilarie modesta, petrecandu-si majoritatea timpului pe strazile periferiei pariziene. Fiind mai mult adeptul cursurilor chiulite decat al celor frecventate, tanarul visator si solitar este initiat inca de la o varsta frageda de catre bunica sa in croitorie. Tot la bunica sa, micul Jean - Paul descopera corsetul, obiect vestimentar care va deveni simbolul viitoarelor sale colectii. Primele "creatii" au fost destinate ursuletului sau de plus, inca de la varsta de 6 ani.La doar 18 ani, Jean - Paul Gaultier se alatura echipei renumitului Pierre Cardin, impresionat de talentul tanarului parizian fara studii in domeniu, unde ramane mai putin de un an, inainte de a i se alatura lui Jacques Esterel, iar in 1971 lui Jean Patou. Trei ani mai tarziu revine la casa de moda a lui Pierre Cardin si lanseaza prima sa colectie la Paris.

Prima colectie individuala apare doi ani mai tarziu, in 1976, insa nu se bucura de succes iar Jean Paul Gaultier se gandeste atunci la posibilitatea de a renunta la tot. Insa, colaborarea cu casa de moda Kashyama, care ii cere crearea unei intregi linii vestimentare, ii aduce succesul tanarului francez.Stilul sau unic si in acelasi timp mult prea indraznet fac din Jean - Paul Gaultier "baiatul rau" al modei dar reuseste sa trezeasca admiratia atat a colegilor de breasla cat si a criticilor, astfel incat marca Jean - Paul Gaultier cunoaste un succes fulgerator.

La mijlocul anilor `80 corsetul conic, moda "Boy Toy" ("barbatul jucarie") dar si faimosul kilt pentru barbati, devin elementele definitorii ale obiectelor vestimentare ce apartin creatorului francez. Succesul tot mai mare de care se bucura Jean Paul Gaultier ii aduce si o crestere a comenzilor. Astfel, ajunge sa realizeze costume pentru diverse reprezentatii si filme ca "Al cincilea element" al lui Luc Besson, "Kika" in regia lui Pedro Almodovar dar si tinutele Madonnei pentru "Blond Ambition Tour" din anii `90, pentru care este cunoscut si azi. Pentru turneul din 2006, "Confessions Tour", Madonna apeleaza din nou la creatiile unice ale lui Jean - Paul Gaultier.

Citeste si:

In anul 1992 este lansat parfumul "Classique", primul din linia pentru femei. La numai trei ani dupa acest eveniment, in 1995, Gaultier lanseaza linia pentru barbati, prin parfumul "Le Male", fiind in prezent cel mai bine vandut parfum din Uniunea Europeana, dar avand si o pozitie puternica pe piata din Australia si Statele Unite.

In 1998, Jean - Paul Gaultier isi creeaza propria casa de moda numita "Gaultier Paris". Imediata lansare a unei colectii de "haute couture" considerata ca foarte scumpa pentru o casa de moda inca la inceput si mica, a fost vazuta ca o adevarata aventura, insa nu a facut decat sa aduca un succes si mai mare indraznetului creator.In anul 1999, Hermes a cumparat 35% din afacerea pe care Jean-Paul Gaultier o detinea, iar in 2003 este numit director de creatie, inlocuindu-l pe belgianul Martin Margiela. In acelasi an este lansata si gama de produse cosmetice pentru barbati, iar in 2005 parfumul "Gaultier puissance 2" apare pe piata.

Creatiile lui Jean - Paul Gaultier nu au influentat numai moda franceza dar si pe cea la nivel mondial. Desenele sale se inspira din cultura populara si din viata de zi cu zi, o mare parte a creatiilor proprii fiind rezultatul ideilor sale ciudate si caracteristice. In contrast, Gaultier a creat de asemenea si obiecte vestimentare clasice "impodobite" insa cu ideile sale unice.

De asemenea, creatorul francez este cunoscut si pentru folosirea modelelor atipice, care sunt fie batrane, tatuate sau nu au masurile caracteristice unui model. In plus colectiile sale au in componenta lor si obiecte vestimentare pentru cantaretii de rock, influentate de cultura "rock`n`roll", Euro Trash dar si de haute couture.

In prezent, Jean-Paul Gaultier creeaza sase colectii in fiecare an atat pentru Gaultier Paris cat si pentru Hermes, iar intreaga sa afacere este estimata la peste 30 de milioane de euro.