“Noile carduri de credit Citi Visa Classic si Gold marcheaza intrarea pe piata cardurilor de credit din Romania a unuia dintre cei mai de succes emitenti de carduri la nivel mondial. (...) Foarte important, posesorii de carduri Citi Visa vor beneficia de un pachet special de masuri de securitate, unic pe piata romaneasca de profil si care asigura o protectie suplimentara”, sustine Catalin Cretu, General Manager pe Romania, Visa Europe.

La nivel de securitate, exista cel putin 5 servicii prin care Citi Card Visa ofera cel mai complex pachet de masuri de protectie prezent in acest moment pe piata romaneasca.

Detinatorii de Citi Card Visa pot sa-si personalizeze cardul de credit cu fotografia si semnatura proprie tiparite pe fata cardului. Banca ofera un sistem de monitorizare a comportamentului fiecarui detinator de card, prin care se identifica tranzactiile suspecte. Orice tranzactie suspecta este verificata telefonic, cu titularul cardului, si, in cazul confirmarii fraudei, cardul este blocat.

De asemenea, posesorii de carduri de credit Citi pot beneficia de serviciul Citi Alert, care notifica titularul de card, printr-un mesaj SMS si/ sau e-mail asupra fiecarei tranzactii efectuate cu cardul.

O alta caracteristica unica introdusa de Citi Card Visa pe piata romaneasca consta in posibilitatea clientului de a-si alege singur codul PIN, pe care il stabileste telefonic, prin serviciul CitiPhone.

Citeste si:

Serviciul CitiPhone poate fi utilizat si pentru blocarea cardului pierdut / furat. Tot prin CitiPhone, se pot obtine detalii referitoare la tranzactiile si soldul contului de card, se poate efectua plata utilitatilor, se pot comunica eventuale reclamatii, se pot anunta modificari de date personale (nume, adresa), etc.

“Inovatia este prezenta la toate nivelurile, atat in termeni de securitate, cat si in ce priveste operarea rapida si accesul la informatie”
, puncteaza John Hays, directorul CitiFinancial, divizie a Citibank Romania ce ofera servicii persoanelor fizice. “Un exemplu de inovatie este inclusiv faptul ca pot fi emise, gratuit, pana la 6 carduri suplimentare atasate aceluiasi cont de card, pentru persoanele desemnate de titularul contului de card. Detinatorul cardului principal poate stabili limitele cardurilor suplimentare”.

Alte servicii atasate cardului Citi sunt: “Planul de Rate Egale” – ofera posibilitatea de a rambursa suma utilizata din limita de credit in rate egale, la o dobanda anuala scazuta; asigurarea creditului utilizat – asigura suma utilizata din limita de credit in cazul pierderii temporare sau permanente a capacitatii de munca, a locului de munca sau in caz de deces.

Clientilor li se va returna comisionul anual de administrare corespunzator primului an, daca folosesc cardul de credit pentru tranzactii (cumparaturi sau retrageri de numerar) in primele doua luni de la emiterea cardului. Serviciile gratuite oferite de Citi Card Visa includ: blocarea cardului si emiterea unuia nou, extrasul lunar de cont, setarea codului PIN, sistemul de monitorizare a tranzactiilor realizate cu cardul, personalizarea cardului cu fotografia si semnatura detinatorului, serviciul CitiPhone, etc.

Pentru a obtine un Citi Card, clientul nu trebuie sa detina sau sa deschida un cont curent la Citibank Romania. Varsta solicitantului trebuie sa fie de minimum 21 de ani, iar veniturile minime acceptate pentru solicitantii de Citi Card Visa Classic sunt de 570 lei - in cazul salariatiilor si pensionarilor - si 1500 lei - in cazul intreprinzatorilor privati si liber profesionistilor. Pentru Citi Visa Gold, venitul minim acceptat este de 2000 lei.

Rata anuala a dobanzii percepute de banca pentru utilizarea limitei de credit este de 27,99%, DAE este 31,88%, comisionul pentru retragerea de numerar este de 2%, minimum 5 lei, iar perioada de gratie este de 54 de zile.