Cele mai importante orase din lume, inclusiv cele afectate puternic de criza financiara, contribuie la revenirea economiei globale, din postura de destinatii de calatorie pentru turistii straini, potrivit studiului MasterCard Index of Global Destination Cities.

Cel mai recent studiu MasterCard adopta o noua abordare de intelegere a economiei globale din perspectiva modului in care orasele lumii interactioneaza, in special atunci cand vine vorba de turismul international si cheltuielile transfrontaliere. Imaginea interactivitatii dintre orasele turistice, care rezulta din aceasta noua abordare, poate servi drept reper important pentru o intelegere mai profunda a fluxurilor dinamice ale comertului global.

„Cele mai importante orase ale lumii reprezinta punctele cheie care coaguleaza economia globala. Fara aceste orase globale, nu ar exista economia globala”, spune Dr.Yuwa Hedrick-Wong, Global Economic Advisor, in cadrul MasterCard Worldwide.

„Daca in trecut orasele au fost evaluate din punct de vedere al capitalului, al bunurilor si serviciilor, informatiile despre dimensiunea umana a globalizarii - zborurile si cheltuielile transfrontaliere - nu au fost niciodata atat de atent analizate. Comertul si investitiile globale sunt importante, dar o mai buna interactivitate la nivel uman cu siguranta ar completa eforturile de stimulare a comertului global, pe un fundament mai echilibrat si mai productiv”, a adaugat Yuwa.

Conform studiului, se estimeaza ca orase turistice de pe cinci continente vor inregistra in 2011 o crestere de pana la 30%, ca numar de turisti si cheltuieli. Dintre toate orasele analizate in studiu, doar trei indica o scadere in ceea ce priveste numarul de sosiri ale turistilor si doua, un declin al cheltuielilor.

Studiul MasterCard Index of Global Destination Cities clasifica orasele din punct de vedere al numarului de vizite ale turistilor straini si al cheltuielilor transfrontaliere facute de acestia in destinatiile respective. De asemenea, studiul face previziuni pentru 2011 cu privire la cresterea numarului de vizitatori si pasageri.

Per ansamblu, Londra este orasul cu cei mai multi vizitatori din lume, cu un numar de 20,1 milioane de turisti care sunt asteptati sa soseasca aici in 2011, inaintea Parisului, care ocupa locul al doilea, cu 18,1 milioane.

Orasele din Asia - regiunea Pacificului sunt pozitionate pe 8 locuri din Top 20. Bangkok ocupa locul al treilea, cu un numar de vizitatori estimat la 11,5 milioane in acest an, urmat Singapore, cu 11,4 milioane si Hong Kong cu 10,9 milioane de vizitatori. Doar un oras din America de Nord este in Top 20, New York, plasat pe locul 12, cu 7,6 milioane de turisti asteptati sa soseasca.

In ceea ce priveste rata de crestere a numarului de turisti, Barcelona este pe primul loc, cu o crestere estimata la 24,3%, in acest an, urmata indeaproape de Kuala Lumpur din Malaysia, cu o rata de crestere de 21,8%. Istanbul se plaseaza al treilea, cu o crestere de 20,4%.

Citeste si:

De asemenea, Londra ocupa locul intai atunci cand vine vorba de cheltuielile transfrontaliere, devansand New Yorkul, care ocupa locul al doilea, si Parisul, care ocupa locul al treilea. Cheltuielile estimate in aceste orase, la nivelul anului 2011, ating valorile de 25,6 miliarde de dolari, 20,3 miliarde de dolari si, respectiv, 14,6 miliarde de dolari. Bangkok ocupa locul al patrulea, fiind preconizate cheltuieli transfrontaliere de 14,4 miliarde de dolari, urmat de Frankfurt cu 14 miliarde de dolari.

Conform studiului, Istanbul are cea mai mare rata de crestere a cheltuielilor transfrontaliere, estimata la 30,1%, pentru 2011, inainte de Barcelona, care are o rata de 28,2% si Dubai - cu 24%. De asemenea, o crestere importanta a cheltuielilor se estimeaza in orasele din Asia / regiunea Pacificului, cu Singapore (23,9%), Hong Kong (23,6%), Tokio (20,8%) si Taipei (20,3%), toate fiind plasate in Top 10 destinatii de calatorie, devansand orase precum Melbourne (19%), Seul (18,6%) si Bangkok (18,6%).

Dr. Hedrick-Wong explica faptul ca multe dintre aceste piete emergente inregistreaza cresteri semnificative atat in ceea ce priveste vizitatorii, cat si cheltuielile transfrontaliere, cu rate de crestere ce depasesc 20%.
„Cresterea turismului international si a cheltuielilor este cu siguranta o tendinta care va continua sa traseze forma viitoare a globalizarii”, adauga acesta. „In perioada de post-criza globala, orasele si economia lor urbana vor deveni chiar mai importante in comertul global si in facilitarea schimbului de idei si a fluxului de cunostinte.”

„Pe masura ce nucleul global al economiei se muta catre piete emergente precum Asia, America Latina, Europa Centrala si de Est si Africa, orasele din acest zone vor juca un rol important in redresarea financiara.”

Pe regiuni, cel mai vizitat oras din SUA este Houston, cu o rata de crestere a vizitatorilor de 14,3%, urmat de New York, cu 11,7% si Washington DC cu 10%.

In Europa, Istanbulul a reusit sa devanseze orasele vest europene,cu 9,4 milioane de vizite ale turistilor, si se plaseaza la fel de bine si in ceea ce priveste rata de crestere a vizitatorilor, in fata unor destinatii de calatorie ca Frankfurt, Roma sau Amsterdam.

Australia este destinatia unde se cheltuieste cel mai mult, cu 13,8 miliarde de dolari cheltuite numai in capitala Sydney.

In acelasi timp, orasele din America Latina au inregistrat scaderi record ale numarului de turisti veniti in vizita. Astfel, din top 10 orase cele mai vizitate de turisti, capitala Venezuelei, Caracas, Quito (Ecuador) si Santo Domingo (Republica Dominicana) sunt preconizate sa inregistreze o scadere a ratelor de crestere pentru 2011, potrivit studiului.