Orhideea Health & Spa, care face parte din complexul rezidential Orhideea Gardens, controlat de omul de afaceri Daniel Piturlea, estimeaza afaceri de circa un milion de euro in primul an de functionare.
Orhideea Health & Spa se afla in managementul Eden Spa, operator cu o experienta de peste 5 ani in dezvoltarea pietei spa din Romania.

Centrul spa, in care s-au investit trei milioane de euro, vine sa completeze facilitatile din complexul rezidential Orhideea Gardens. Proiectul imobiliar a fost gandit ca un cumul de oferte sociale pentru locatari si nu numai, si include un restaurant de 150 de locuri, un aparthotel, o gradinita cu program prelungit, o spalatorie auto, un cabinet stomatologic, un salon de coafura si un magazin alimentar.

"Orhideea Health & Spa inseamna o investitie de 3 milioane de euro, care va fi amortizata in maxim zece ani. Spa-ul se adreseaza unui target larg: familii, prin programul de abonamente si terapii in cuplu, dar si copiilor - in mod special prin programul din salina, prin cursurile de inot si alte programe de miscare dedicate acestora. De asemenea, companiile sunt una din tintele centrului. Programele de management al stresului pentru corporate sunt o prioritate, de aceea am creat un tip de abonament care vizeaza aceasta categorie", a declarat Liliana Paraipan, director general Eden Spa.

Numarul clientilor Orhideea Health & Spa, indiferent ca acestia sunt abonati la serviciile centrului sau sunt persoane care vin la SPA pentru o zi, poate ajunge la cateva sute in fiecare luna, potrivit lui Paraipan.

Dintre clientii centrului spa, jumatate sunt locatari ai complexului rezidential Orhideea Gardens.

Salina, un punct forte al spa-ului

Locatia, care are 3.000 mp, ofera un meniu extins de terapii antistress, relaxare, detoxifiere, energizare, revenire in forma, o salina de suprafata, o zona "foc si gheata" cu hamam si saune, o piscina si o complexa zona de fitness.

Unul dintre conceptele originale ale spa-ului este un tratament Signature - ritualul hammam-ului (o exfoliere profundã a pielii, facuta in hamam, cu produse speciale: sapun negru cu eucalipt si manusa de kessa).

De asemenea, Orhideea Health & Spa mai detine o sala de fitness foarte complexa, o sala de aerobic si una de spinning, dar si o sala de kinetoterapie.

Salina este un alt punct forte al spa-ului. Ea este construita pe baza unui proiect propriu si conform unei tehnologii moderne.

La Orhideea Health & Spa, aerul este introdus fortat printre blocurile de sare, ceea ce face ca ionizarea aerului sa fie mult mai puternica decat in cazul salinelor artificiale construite pe principiul umezirii aerului. Tratamentul in salina se adreseaza in special copiilor, dar si adultilor cu scop de prevenire sau tratare a problemelor sistemului respirator.

Vezi mai multe fotografii cu centrul spa pe Wall-Street.ro

Retail jobs
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri